Home » D:News » Un „mega-piranha” străvechi avea o muşcătură incredibil de puternică

Un „mega-piranha” străvechi avea o muşcătură incredibil de puternică

Un „mega-piranha” străvechi avea o muşcătură incredibil de puternică
Publicat: 23.12.2012
Peştele carnivor Megapiranha paranensis, care a trăit acum 6-10 milioane de ani, era capabil să muşte cu o forţă de 50 ori mai mare decât greutatea sa - o performanţă care făcea din el unul dintre cei mai „fioroşi” prădători ai acelei perioade.

Muşcătura sa era chiar mai puternică (raportat la greutatea corpului) decât a teribilului prădător Carcharodon megalodon, un monstruos rechin preistoric care ajungea la peste 15 metri lungime şi care a fost contemporan cu Megapiranha.

Fosilele peştelui mega-piranha au fost studiate de cercetători de la Universitatea Americană din Cairo.

Megapiranha paranensis era un peşte cu greutatea de 9-13 kg, care trăia în America de Sud în Miocen, când bazinele fluviilor Parana şi Amazon formau un habitat continuu. Mare parte dintre animale – şerpi, peşti, crocodili – erau pe atunci de talie foarte mare.

Dar, odată cu ridicarea Munţilor Anzi, cele două bazine au fost separate, iar oamenii de ştiinţă cred că aceasta a fost cauza dispariţiei peştelui mega-piranha. Fragmentarea habitatelor a dus la restrângerea resurselor, care nu au mai fost suficiente pentru a susţine existenţa unor prădători de talie atât de mare.

Pentru a afla cât de puternică era muşcătura acestui peşte, cercetătorii au studiat una dintre rudele sale actuale, de talie mult mai mică, piranha negru (foto).

Acest peşte carnivor are sub 1 kg, dar este faimos pentru dinţii săi ascuţiţi, voracitatea sa şi capacitatea de a devora, în grup, prăzi cu mult mai mari, precum peştii arapaima, cu lungimea de 2,5 metri.

Aceşti peşti pot să muşte cu o forţă impresionantă, de 320 Newtoni, aproximativ de 35 de ori greutatea lor. Această muşcătură puternică le permite să smulgă rapid bucăţi de carne din animalele care trec pe lângă ei.

Cercetătorii au realizat o simulare computerizată a forţelor mecanice generate de fălcile peştilor. Au constatat că, la piranha negru, muşcătura foarte puternică se datorează faptului că muşchii fălcilor conectează partea posterioară a maxilarului cu cea frontală, aproape de dinţii din faţă, ceea ce permite un transfer mult mai eficient al forţei musculare la dinţi.

Extrapolând aceste date de la piranha negru la mega-piranha, oamenii de ştiinţă au reuşit să reconstituie caracteristicile mecanice al muşcăturii prădătorului extinct.

Din calcule a rezultat că mega-piranha putea să muşte cu o forţă cuprinsă între 1.240 şi 4.749 Newtoni. În funcţie de greutatea peştelui, forţa muşcăturii putea fi, astfel, de până la 50 de ori mai mare decât greutatea lui.

Sursa: Live Science/Credit foto: Steve Huskey

 

 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?